CORESPONDENŢE
Iulian Ciocan - cinci întrebări pentru Ovidiu Bufnilă

   1. Dragă Ovidiu Bufnilă, eşti unul dintre cei mai cunoscuţi prozatori români de SF. Relevant pentru proza ta mi se pare, însă, faptul că SF-ul e doar o componentă a unui melanj postmodernist eterogen. Te întreb, deci, ce fel de proză scrii şi cum se explică, totuşi, predilecţia ta pentru science fiction?
   2. Ai observat, probabil, că mai multe discuţii, studii, articole despre postmodernismul literar nu pot evita referirea la SF. Criticul britanic Randall Stevenson, de exemplu, consideră că atât SF-ul cât şi postmodernismul înseamnă folosirea cuvintelor pentru crearea altor lumi. Aceasta pentru că realitatea nu poate fi cunoscută în totalitate şi nici limbajul nu mai este conceput ca strâns legat de ea. Într-o carte tradusă recent la noi Luc Ferry vorbeşte despre rolul SF-ului în afirmarea postmodernităţii. Cum vezi, aşadar, relaţia dintre SF şi ficţiunea postmodenistă?
   3.Fiind student la Facultatea de litere din Braşov, nu am auzit vreun profesor să vorbească la cursuri despre literatura română SF chiar şi atunci când se discuta despre postmodernism, optzecism sau nouăzecism. Se creează impresia că în România prozatorii SF sunt oarecum nedreptăţiţi, ceilalţi scriitori pornind de la premisa greşită că tot ce e SF e şi paraliteratură. Te simţi, Ovidiu Bufnilă, nedreptăţit sau frustrat? Care sunt, de fapt, realităţile dintre SF-işti şi restul scriitorilor români?
   4. Eşti autorul unui interesant eseu despre căderea eroului la sfârşit de secol XX, ceea ce iţi pare a fi o problemă esenţială pentru omul care scrie. Ai putea să le explici şi cititorilor basarabeni ce ai în vedere?
   5. O ultimă întrebare: cum vezi evoluţia prozei în mileniul trei? Ce vom citi după „moartea“ postmodernismului?

„Sf-ul nu trebuie să fie nici fanionul,
... nici remorca postmodernismului"

   1. Îmi place ideea de melanj... Aş adăuga însă puţin suflet, ceva mişcare... Un pic de nebunie... Scrisul c o aventură personală... Singulară în fapt.... O provocare a identităţii autorului... O provocare pentru cititorul avid de aventuri imaginare... O provocare pentru cititorul care se vrea oglindit în marasmul autorului... O călătorie nebună, nebună... Doamne, ce simple ar fi lucrurile dacă aş şti cu exactitate ce fel de proză scriu! De fapt, dacă stau bine şi mă gândesc, ar fi plictisitor... Nici n-ar mai avea haz să scriu... Nu e oare un lux, scrisul... Nu e... E viaţa viaţă... trăită cu maximă intensitate... Pentru mine scriu, fiţi siguri... Da, proza mea e o călătorie a călătoriilor... O sumă de identităţi... E de-a dreptul fascinant să fii, în acelaşi timp, prinţ, brigand, om politic, marţian, dinozaur sau automat... E fascinant să te pui în pielea unui înger... Proza mea? Nu bănui, atunci când mă aşez la maşina de scris, cam ce-o să iasă... O să închid povestea în suprarealism, o să eşuez într-o anecdotă SF sau mă voi opri pe la mijloc descoperind că m-am împotmolit într-un realism minor... De ce să fiu ipocrit?! Scriu pentru că îmi place... Călătoresc prin imaginar... Îmi asum acest risc... Nu cerşesc apoi aplauze dacă cumva lucrurile ies bine... Am simţul măsurii şi ridicolului... Am ales literatura science fiction pentru că am descoperit că e total imperfectă... Chiar conservatoare şi artificială... Am început s-o cunosc şi i-am schimbat termenii... Personajele mele călătoresc uneori prin timp dar sunt afectate... Le curge sânge din nas sau li se schimbă codul genetic... Şi nu este oare asta puţin realism?! Am violat convenţiile SF şi unii nu mi-au iertat-o... Dar e aventura mea... Proza mea, odată publicată, trebuie să se descurce singură... Oh, atenţie, e ca o femeie proza asta... O Fata Morgana! O sărbătoare a imaginarului... Deşi toate porţile sunt deschise la această sărbătoare, unii privesc printre ochiurile din zid, prin crăpături... Asta e cu proza lui Bufnilă... Depinde cum o priveşti, din ce perspectivă... Mi se pare absolut corect să spun lucrul asta... Cititorul sau criticul trebuie să aibă un cuvânt de spus în direcţia asta...
   2. Sf-ul nu poate afirma postmodernismul... Postmodernismul este un proces şi un fenomen... În acelaşi timp... E una din tulburătoarele descoperiri ale sfârşitului de secol... Iată, lucrurile sunt fragmentare, continuitatea este dizolvată în discontinuitate... Sigur că tehnicile literare au urmat filozofia şi experimentul ştiinţific... Dar scriitorul nu este un simplu imitator... Nu este chiar o oglindă fidelă a fenomenului fie el social, religios, al procesului tehnic şi tehnologic... El, scriitorul, e un demiurg în felul lui... O ştie toată lumea... Tocmai aici cred că literatura SF se poate salva... Dacă va populariza, să zicem, teoria haosului sau a fractalilor, atunci se va sfârşi în banalitate şi paraliteratură... Eu consider sf-ul a fi o meditaţie, o provocare asupra fiinţei umane... Sf-ul ar putea distorsiona caracterul fragmentar propus de postmodernism... Ar putea descoperi noi înţelesuri, noi căi... Nu, Ovidiu Bufnilă nu este un copiator... Eu nu vreau să imit... Am avut uneori discuţii în contradictoriu cu unii oameni de ştiinţă... Sf-ul nu trebuie să fie nici fanionul, nici remorca postmodernismului... El trebuie să fie calul troian... Literatura toată trebuie să fie un cal troian! Şi-apoi, nu-i aşa, vom reforma şi modifica şi calul troian... Asta e marea provocare!
   3. Lăsaţi-mă să râd! A scrie e un act conştient... Îţi asumi o sumedenie de riscuri... Intri în controversă cu politicul, cu lentoarea gândirii comune, eşti blamat sau ridicat în slavă... Gloria nu e oare ea periculoasă? Nu deformează scriitorul? Nu-l umple de artificial, nu-i răpeşte gradele de libertate?! Deci, Ovidiu Bufnilă nu se consideră frustrat de faptul că unii critici sau o parte a publicului cititor consideră literatura SF a fi o literatură marginală... Oh, am trecut prin multe momente care, pentru alţii, ar fi putut fi de-a dreptul penibile... Nu m-am supărat... Nu m-am revoltat în van... Eu cred cu tărie în scrisul meu... Sunt un războinic... Lupt... Scriu cu fervoare, intru în dialog cu lumea înconjurătoare... Într-o lume a diversităţii ar părea suspectă o opinie omogenă... Îmi plac cei care mă contestă sau mă înjură... Iar pe indiferenţi încerc să-i scot din sărite sau din ţâţâni... Niciodată nu am lăsat la voia întâmplării destinul meu de scriitor... Am publicat în mai toate revistele din România şi am relaţii nemaipomenite cu mulţi scriitori sau critici care nu sunt SF! Important e că comunici cu mediul literar ori care ar fi el... E nemaipomenit să intri în dialog... Am căutat întotdeauna să abordez comunicarea pe picior de egalitate... Asta pentru că eu cred cu tărie în valoarea scrisului meu... Dacă n-aş crede, atunci m-aş lăsa de scris şi m-aş apuca de tinichigerie... Şi, vă asigur, m-aş putea îmbogăţi în doi timpi şi trei mişcări... Dar mie îmi place parfumul imaginarului... Şi, de fapt, provoc realul... Îl reconstruiesc!
   4. Ah, eroul! Unde sunt marile revoluţii?! Unde sunt marile bătălii? Ce vedem? Mari scenarii... Eroi de mucava... Pericolele sunt trucate, Marea Ficţiune a secolului XX înghite milioane de oameni... Cine ştie numele lor? Sunt milioane de oameni care aşteaptă un Salvator! Milioane de oameni care-şi consumă existenţa în banalitate, trivialitate şi mediocritate... Extratereştrii? Godzila? Asteroidul fatal? Cât sună de fals! Adevăratul pericol este anomia, este ticăloşia, este minciuna şi trădarea! Toate, toate construiesc calvarul! Milioane de oameni aşteaptă Eroul! Politicienii se îneacă în fiecare zi în propriile lor băltoace, vedetele filmului şi muzicii sunt consumate cu aviditate, precar şi iluzoriu prin canalele mass mediei... Oamenii au nevoie de Eroi adevăraţi! Iar scriitorul?! Mai mult ca oricând are dreptul de a construi Eroi sau, dacă nu, de a da indicaţii valabile asupra unor pericole reale! Milioane de oameni vor să urmeze un Erou! Poate că el va veni şi va descătuşa fiinţa umană care se zbate în plictis, în mizerie şi în ignoranţă... Umanitatea trebuie să aibă un destin remarcabil, altfel totul e zădărnicie şi atunci Diavolul, fie el metaforic sau foarte real, ne va învinge cu uşurinţă!
   5. Postmodernismul?! Dar cine poate spune cu exactitate ce este postmodernismul? Un proces? Un fenomen? Este supus legilor fizicii, legilor sociale? Este o pură invenţie? Este Supremul Scenariu Apocaliptic?! Lucrurile sunt foarte, foarte serioase! E postmodernismul doar un teatru de război pentru doctrine, pentru blocurile militare, pentru politici, pentru serviciile secrete? E un ultim nivel al fiinţei umane? E trecerea către mineralul întrupat în maşinării şi calculatoare? E sfârşitul fiinţei umane?! Sunt oare aproape clipele în care vor suna trompetele Apocalipsei? Ne fragmentăm ameţitor pentru a ne omogeniza?! Nu sunt convins. Poate că toate lucrurile astea sunt doar baliverne. Nu, istoria nu s-a sfârşit. Aşa cum nici nu s-a anunţat la buletinul meteorologic că s-a atins deja gradul zero al literaturii! Sigur că filozofii, scriitorii, criticii şi cititorii de texte pot inventa, pot fabula, pot trage semnalul de alarmă sau pot adormi spiritul gregar în fantoşe apocaliptice... E în firea noastră să ficţionăm... Fiinţa umană are o predilecţie îngerească pentru acte ficţionale... De ce, mă întreb uneori. De ce desfăşoară în acte şi imagini tot acest imaginar debordant? Trebuie să fie undeva cheia! Şi eu o caut ca atâţia scriitori geniali sau nu, premiaţi sau nu, vestiţi sau nu... Scriitorul nu e un alergător de formula unu... scriitorul nu încape într-o ecuaţie... El este o plămadă îngerească... E bântuit de repulsie, de groază, de sublim... Iar literatura? Nu moare, fiţi fără grijă... Postmodernismul? Nu moare pentru că nu şi-a spus ultimul cuvânt... Sau ultimele cuvinte... S-ar putea ca după 2000 să scriem romanele cavalereşti ale războaielor informaţionale din WorldNet... S-ar putea să scriem baladele cavalerilor electronici... S-ar putea să scriem romanţuri... Nu e important ce se va scrie, ci că se va scrie... Nu se poate altfel, de vreme ce noi, fiinţele umane, avem de construit Marele Text al Universului... De ce? Poate că nu vom afla niciodată... Dar trebuie să încercăm... Asta e splendoarea şi mizeria noastră... În asta constă, cred eu, măreţia şi decăderea scriitorului din toate timpurile...

Extras din revista Basarabia 1-3 / 2000